Mobilitatea articulară

Ce sunt articulațiile?

Articulaţiile reprezintã elementul-cheie în funcţionarea aparatului locomotor. Pot fi numite mai prozaic şi “balamale”, pentru cã acesta este rolul lor în organism, însa ele functioneazã și ca “suspensii”.
Există articulaţii cu mai multe grade de mișcare, cum ar fi articulaţia umărului, dar și articulaţii cu mai puţine astfel de grade – genunchiul practic se poate mişcă fiziologic doar în flexie și extensie (rotaţiile sunt aproape insesizabile).

Ce anume duce la pierderea mobilității în articulații?

– traumatismele și intervențiile chirurgicale la nivelul articulațiilor, în primul rând prin agresiunea directă asupra formațiunilor care compun articulațiile, dar și prin perioada de imobilizare gipsata, care are că urmare calcificarea părților moi (tendoane, ligamente), cu pierderea amplitudinii mișcării.
– creșterea în greutate, cu creșterea presiunii intraarticulare și erodarea mai rapidă a cartilajului articular, instalarea artrozei, uneori ajungându-se la o erodare cartilaginoasă atât de mare incât se “freacă os pe os “, fapt care de asemenea are un impact negativ asupra mobilității.
– frigul, mediul excesiv de umed, căratul constant de greutăți mari, mersul pe jos fără încălțăminte adecvată – toate acestea pot duce în timp la o pierdere treptată a mobilității articulare.
– sedentarismul și consumul exagerat de carne pot duce de asemenea la anumite probleme prin hipotrofie musculară cu hiperlaxitate ligamentara în cazul sedentarilor și depunere de cristale de urați pe părțile moi, în cazul marilor consumatori de carne .
– consumul neadecvat de apă, deoarece cartilajul este 70% apă – astfel, un aport insuficient de apă duce la hipotrofia (subțierea) lui în timp.
– osteoporoză poate de asemenea micșora amplitudinea articulară, pe lânga alte afecțiuni cu caracter inflamator/imunologic sau de natură tumorală (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozanta, lupus eritematos, osteom osteoid, osteosarcom, boală Paget, tendinite, capsulite, sinovite, etc).

Ce să faceți dacă doriți să va păstrați mobilitatea articulară?

– să evitați, pe cât posibil, toate elementele enumerate mai sus;
– să beți 2- 2,5 litri de apă plata zilnic;
– să va mențineți greutatea corporală în limite normale;
– să folosiți încălțăminte comodă;
– să faceți mișcare zilnic, măcar 20 de minute;

Este bine să apelați la un specialist kinetoterapeut care va va ghida în efortul pentru menținerea sau recâștigarea mobilității articulare.
Kinetoterapeutul realizează o evaluare a pacientului din punct de vedere motric și muscular, pe baza căreia concepe un plan personalizat de kinetoterapie și masaj .
Kinetoterapeutul poate folosi diferite tehnici cum ar fi: mobilizarea pasivă apoi activă, exerciții pentru refacerea stabilității, a tonusului muscular și îmbunătățirea echilibrului și a coordonării, exerciții de stretching și masaj pentru relaxarea musculară.
Cabinetul de kinetoterapie Sanoactiv RB dispune de toată dotarea necesară realizării planului de recuperare și menținere a sănătății articulațiilor: bicicletă medicinală, steppere, roată de umăr, pedalier, spalieri, flexoare, mingi Bobath, benzi elastice etc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *